căutare personalizată
Harta Norvegia - Harta Norvegiei - Harta Europa

Norvegia

 

Istoria


Norvegia este adeseori asociată cu Vikingii. Regele Viking Harald cel cu Păr Frumos a fost cel care a unit Norvegia într-un singur regat în jurul anului 900 e.n. Vikingii au înscris Norvegia pe hartă un secol mai târziu, când au navigat cu corăbiile lor alungite înspre toate punctele cardinale, chiar şi peste Oceanul Atlantic, în America. Leif Eriksson a descoperit Vinland, aşa cum a numit el acel ţinut, cu 500 de ani înaintea lui Cristofor Columb. Epoca vikingă a fost o perioadă importantă pentru cultura şi pentru istoria norvegiană. Contactele cu naţiunile cele mai civilizate din Europa au constituit o sursă de inspiraţie şi de idei care au dăinuit peste veacuri.

În Evul Mediu populaţia a crescut în mod exploziv, până când Ciuma Neagră, care făcea ravagii în toată Europa, a redus-o cu două treimi. Totuşi, în secolul al XVI-lea, Norvegia a înregistrat din nou o creştere economică. Pescuitul heringului a devenit tot mai important, negoţul a început să înflorească şi populaţia să se extindă. Ca naţiune maritimă, Norvegia se baza mult pe pescuit şi pe exportul de peşte. Împreună cu exportul de cherestea şi cu comerţul, acesta reprezenta cel mai important segment al economiei norvegiene.



Geografia


Norvegia se întinde mult înspre nord, iar distanţele pot fi uneori destul de lungi. Drumul cu maşina de la Lindesnes, situat în sud, până la Capul Nord acoperă aproximativ 2 500 de kilometri. Dar distanţele acestea impresionante le oferă pe de altă parte călătorilor ocazia să admire schimbări de decor spectaculoase. Reţeaua de şosele este bine dezvoltată şi majoritatea drumurilor au o calitate destul de bună. Podurile peste fiordurile adânci şi tunelurile pe sub munţii înalţi scurtează călătoria, iar la ieşirea dintr-un tunel ai în faţa ochilor priveliştea uimitoare şi neaşteptată a unui peisaj în continuă schimbare.

Norvegia este una din puţinele ţări din lume care au fiorduri – zimţuiri adânci de-a lungul ţărmului formate de gheţari prin erodare, cu milioane de ani în urmă.

Trenul este un mod plăcut şi interesant de a cunoaşte Norvegia; aşezat confortabil într-un vagon ultra-modern, poţi admira peisajele minunate care ţi se arată în faţa ochilor.


Regiunile


Coasta de Vest
Puţine locuri din lume oferă privelişti atât de spectaculoase ca fiordurile din vestul Norvegiei. Multe din ele sunt adânci şi înguste, cu stânci care se înalţă drept din apă şi cascade care cad de la mari înălţimi. Puteţi găsi însă şi fiorduri mai „prietenoase”, unde ferme şi pescării bogate au format comunităţi prospere.

Vă puteţi bucura de diversitatea fiordurilor norvegiene şi în alte moduri. Vara, vă puteţi începe ziua schiind pe gheţarul Folgefonna şi o puteţi încheia înotând în mare. Există locuri în care copacii înmuguriţi sau plini de fructe se întâlnesc cu munţii acoperiţi de zăpadă. Puteţi admira arta naturii în cascada cunoscută sub numele de Valul Miresei, împreună cu arta ingineriei în virajele şerpuite de pe drumurile Ørneveien sau Trollstigen. Puteţi, de asemenea, să doriţi să vizitaţi oraşele Bergen şi Stavanger, unde coexistă în armonie fermecătoare căsuţe din lemn şi o modernă industrie navală şi petrolieră.

Norvegia Centrală
Regiunea Centrală a Norvegiei a jucat un rol cheie în istoria ţării. Bătălia de la Stiklestad din 1030 a reprezentat un moment de răscruce în procesul de creştinare a Norvegiei. Nidaros, cum se numea pe atunci oraşul Trondheim, a fost timp de patru secole, în Evul Mediu, centrul politic, religios şi comercial al ţării şi un important loc de pelerinaj.

Catedrala Nidaros este cea mai mare construcţie medievală din Scandinavia, dotată cu sculpturi magnifice şi vitralii deosebite. Biserica iniţială a fost construită pe locul unde a fost îngropat Sfântul Olav după Bătălia de la Stiklestad.

Trondheim este faimos pentru clădirile sale din lemn, dintre care cele mai vechi sunt înşirate de-a lungul portului şi de-a lungul râului, atestând îndelungata istorie comercială a oraşului.

La est se află oraşul minier Røros, foarte bine conservat. Oraşul, cu biserica sa din lemn unicat şi cu câteva sute de case din lemn, este înscris în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Norvegia de Nord
În nordul Norvegiei, soarele de la miezul nopţii îşi aruncă lumina clară asupra insulelor spectaculoase, fiordurilor adânci, munţilor acoperiţi de zăpadă, păşunilor bogate şi mlaştinilor întinse. Calitatea magică a luminii din această regiune a inspirat mulţi scriitori, muzicieni şi artişti.

Această provincie magnifică are multe de oferit. Fie că alegeţi să călătoriţi de-a lungul coastei într-un vapor de coastă sau să străbateţi drumurile din regiune, veţi întâlni sate fermecătoare şi vechi pieţe publice unde puteţi cunoaşte oamenii şi cultura locului. Îi puteţi întâlni pe laponi, poporul băştinaş din nord, şi puteţi afla despre tradiţiile şi modul lor de viaţă.

În ciuda situării sale, regiunea nordică a Norvegiei are o climă blândă, datorită apelor temperate ale Gulf Stream-ului, care acoperă întreaga coastă. Dacă vreţi să cunoaşteţi viaţa de noapte şi viaţa culturală, oraşul Tromsø, adeseori numit „Parisul Nordului”, este alegerea ideală – sau puteţi vizita Capul Nord ca să vă bucuraţi de priveliştile de la marginea Europei.

Norvegia de Sud
Pe lângă vremea frumoasă din timpul verii, această regiune oferă totul, de la încântătoare staţiuni de coastă palpitând de viaţă la peisajele excepţionale şi activităţile culturale ale zonei continentale. Orăşelele şi satele sunt înşirate de-a lungul coastei ca perlele într-un colier şi sunt adeseori bine protejate de insuliţele stâncoase din larg.

Porturile sigure erau pe vremuri extrem de importante pentru vasele comerciale şi de pescuit şi s-au transformat treptat în centre comerciale şi culturale vitale. Vara, pieţele locale sunt pline de fructe şi legume şi bineînţeles de peşte proaspăt. Asta dacă nu preferaţi să îl prindeţi singuri.

Pe continent, deşi nu departe de coastă, se găsesc munţi şi văi, lacuri cu peşti de apă dulce, păduri liniştite şi ţinuturi mlăştinoase. Aşa cum ştiu toţi pasionaţii de schi, leagănul schiului este Morgedal, în ţinutul Telemark. Nu departe, puteţi naviga de pe coastă înspre regiunile rurale, de-a lungul Canalului Telemark, la bordul venerabilului vas Victoria. Canalul a câştigat premiul Europa Nostra pentru restaurare şi conservare.

Norvegia de Est
Norvegia de est are un peisaj variat, mergând de la terenuri agricole plate, întinse, până la munţi cu înălţimi dramatice. În această regiune veţi găsi capitala, Oslo, precum şi cel mai vechi oraş din Norvegia, Tønsberg, cel mai mare lac, Lacul Mjøsa, şi cel mai înalt munte, Galdhøpiggen (2 469 m).

Estul Norvegiei este cea mai populată regiune şi oferă o bogată selecţie de activităţi culturale şi în aer liber. Mare parte din această zonă este acoperită cu păduri, iar o multitudine de lacuri şi râuri oferă posibilităţi excelente de pescuit. O experienţă culturală şi arhitecturală unică este vizitarea ruinelor catedralei de la Hamar, de pe Lacul Mjøsa, veche de aproape 1 000 de ani.

La capătul fiordului Oslo se află capitala ţării, cu programele sale bogate în concerte, teatru şi operă, muzee şi galerii. Oraşul Oslo este celebru şi pentru viaţa sa de noapte, pentru cafenelele pitoreşti situate în plină stradă, pentru numeroasele sale restaurante şi magazinele variate.

Nu departe de Oslo se află văile şerpuitoare Numedal, Hallingdal, Eggedal şi Gudbrandsdalen. Tot la mică distanţă de capitală se găsesc peisaje uimitoare, sate pitoreşti de coastă şi întinse regiuni muntoase sălbatice.

Sursa: www2.norvegia.ro

 

Cauta un hotel in Norvegia

Vezi Norvegia pe harta Europei

  

Linkuri utile
Meteo in Norvegia
Guvern in Norvegia
Totul despre Norvegia
 
 

  

© 2009 HartaEuropa.com HartaEuropa homepage Contact